Telefonul mobil sau celularul cum i se mai spune, este un dispozitiv indispensabil astazi; cu toate acestea, popularizarea sa a fost un fenomen foarte recent. La inceput, telefonul mobil putea fi folosit doar in vehicule din cauza dimensiunii sale, ulterior fiind redus la o unitate portabila si, in cele din urma, la dimensiunea buzunarului folosit astazi.
Sistemul celular a fost creat pentru a satisface cererea de comunicatii mobile intr-un spectru limitat de frecvente radio. Aceasta limitare este factorul original care a motivat si continua sa motiveze dezvoltarea telefonului mobil, in comparatie cu alti factori diferiti, cum ar fi durata de viata a bateriei sau dimensiunea dispozitivului. Acum, telefoanele au evoluat mult si un acumulator original dureaza mai mult.
Telefonie celulara
Sistemul celular consta in compartimentarea unui teritoriu in zone mici (numite celule), fiecare cu o antena de transmisie, astfel incat aceeasi frecventa sa poata fi utilizata in zone diferite simultan intr-un oras. Acest lucru permite o utilizare mult mai eficienta a spectrului. Cu cat celulele sunt mai mici, cu atat mai multe frecvente pot fi reutilizate si cu atat mai multi utilizatori pot utiliza serviciul.
Prima descriere a unui sistem celular a aparut intr-o lucrare de D.H. Ring of Bell Labs in 1947. Dar nu va fi pusa in aplicare decat doua decenii mai tarziu din diferite motive.
In primul rand, telefoanele mobile trebuie sa functioneze la frecvente inalte, unde transmisiile pot fi limitate la celule mici.
Dar tehnologia necesara pentru a putea lucra la frecvente atat de inalte nu va veni decat mai tarziu. In plus, pentru a implementa sistemul celular, un utilizator care traverseaza orasul ar trebui sa poata trece de la o celula la alta fara ca apelul sa fie intrerupt.
Pentru aceasta este necesar ca sistemul sa stie unde utilizatorul a parasit prima celula, sa localizeze urmatoarea si sa roteasca automat conversatia dintre celula si celula. Adica, sistemul are nevoie de o baza de date cu informatii despre unde era telefonul, unde mergea si cine il folosea; iar aceasta baza de date trebuia sa fie rapida.
In anii ’40 nu a fost posibil sa se faca acest lucru suficient de repede pentru a nu intrerupe apelul. Pe de alta parte, pentru a transmite si a primi toate informatiile necesare, telefonul a trebuit sa includa un sintetizator de frecventa, o piesa care atunci cand a inceput sa fie dezvoltata pentru armata in anii ’60 a costat la fel de mult ca o masina buna.
In anii ’60, toate marile companii de telecomunicatii cunosteau conceptul celular; intrebarea era ce companie va reusi sa faca ideea sa functioneze, atat din punct de vedere tehnic, cat si economic, si cine va obtine brevetul pentru sistem in primul rand. In cele din urma Bell Laboratories a prezentat un sistem care a indeplinit cerintele, al carui brevet a fost aprobat in 1972. Un an mai tarziu, in 1973, Martin Cooper si echipa sa Motorola au demonstrat primul prototip de lucru al unui telefon mobil “personal”.
Evolutia telefoanelor mobile cat si a aplicatiilor pe telefoane- smartphone a crescut din anii 90 ajungand astazi sa fie indispensabile pentru majoritatea populatiei.
